Legislatie de referinta:

- DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2003/4/CE din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informaţiile privind mediul şi de abrogare a Directivei Consiliului 90/313/CEE

- HOTĂRÂRE nr. 878 din 28 iulie 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul (transpune Directiva 2003/4/CE)

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2003/4/CE

din 28 ianuarie 2003

privind accesul publicului la informaţiile privind mediul şi de abrogare a Directivei Consiliului 90/313/CEE

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 175 alin. (1),

având în vedere propunerea Comisiei[1],

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[2],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[3],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în art. 251 din Tratat[4], având în vedere proiectul comun aprobat de Comitetul de conciliere la 8 noiembrie 2002,

întrucât:

(1)          Accesul optimizat al publicului la informaţiile privind mediul şi diseminarea acestor informaţii contribuie la o mai bună conştientizare a problemelor de mediu, la schimbul liber de opinii, la o participare mai eficientă a publicului la luarea deciziilor privind mediul şi, în cele din urmă, la un mediu mai bun.

(2)          Directiva Consiliului 90/313/CEE din 7 iunie 1990 privind libertatea de acces la informaţiile legate de mediu[5] a iniţiat un proces de schimbare a modului în care autorităţile publice abordează problema deschiderii şi a transparenţei, stabilind măsuri pentru exercitarea dreptului la accesul public la informaţii privind mediul care trebuie dezvoltat şi continuat. Prezenta directivă extinde accesul existent acordat în temeiul Directivei 90/313/CEE.

(3)          Art. 8 din directiva menţionată anterior impune prezentarea unor rapoarte de către statele membre Comisiei privind experienţa acumulată, pe baza cărora Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de eventuale propuneri de revizuire a directivei pe care le consideră adecvate.

(4)          Raportul prezentat în temeiul art. (8) din directiva menţionată anterior identifică problemele concrete întâlnite în practică la punerea în aplicare a directivei.

(5)          La 25 iunie 1998, Comunitatea Europeană a semnat Convenţia CEE-ONU privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în probleme de mediu („Convenţia de la Aarhus”). Dispoziţiile de drept comunitar trebuie să fie în concordanţă cu cele ale convenţiei în vederea încheierii acesteia de către Comunitatea Europeană.

(6)          În interesul unei transparenţe sporite, este necesară înlocuirea Directivei 90/313/CEE şi nu modificarea acesteia, astfel încât părţile interesate să aibă la dispoziţie un text de lege unic, clar şi coerent.

(7)          Diferenţele dintre legile în vigoare în statele membre privind accesul la informaţiile legate de mediu deţinute de autorităţile publice pot crea inegalităţi în Comunitate în ceea ce priveşte accesul la astfel de informaţii sau condiţiile de concurenţă.

(8)          Dreptul de acces la informaţiile privind mediul deţinute de către sau pentru autorităţile publice trebuie asigurat tuturor persoanelor fizice şi juridice, fără ca acestea să aibă obligaţia de a declara interesul pe care îl au în acest sens.

(9)          Este, de asemenea, necesar ca autorităţile publice să pună la dispoziţia publicului larg şi să disemineze informaţii privind mediul pe scară cât mai largă posibil, în special folosind tehnologia informaţiei şi de comunicaţii. Dezvoltarea ulterioară a acestor tehnologii trebuie luată în considerare la raportarea privind prezenta directivă şi la revizuirea acesteia.

(10)      Definiţia informaţiilor despre mediu trebuie clarificată astfel încât să acopere informaţii sub orice formă privind starea mediului, factorii, măsurile sau activităţile care afectează sau care este posibil să afecteze mediul sau elaborate pentru a-l proteja, privind analizele costuri-beneficii şi analizele economice folosite în cadrul unor astfel de măsuri sau activităţi şi, de asemenea, informaţii privind starea sănătăţii şi a siguranţei umane, inclusiv contaminarea lanţului trofic, condiţiile de viaţă pentru oameni, zonele culturale şi structurile construite în măsura în care acestea sunt, sau ar putea fi, afectate de problemele respective.

(11)      Pentru lua în considerare principiul prevăzut în art. 6 din Tratat, care impune integrarea cerinţelor privind mediul în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi a activităţilor comunitare, definiţia autorităţilor publice trebuie extinsă pentru a cuprinde administraţiile publice de la nivel naţional, regional sau local, indiferent dacă acestea au sau nu responsabilităţi specifice legate de mediu. Definiţia trebuie extinsă în acelaşi mod pentru a include alte persoane sau organisme care îndeplinesc funcţii publice administrative în conformitate cu legislaţia naţională, precum şi alte persoane sau organisme care acţionează sub controlul acestora şi care au responsabilităţi sau funcţii publice legate de mediu.

(12)      Informaţiile despre mediu deţinute fizic de alte organisme în numele autorităţilor publice trebuie să intre, de asemenea, în sfera de aplicare a prezentei directive.

(13)      Informaţiile privind mediul trebuie puse la dispoziţia solicitanţilor cât mai repede posibil şi într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventual termen precizat de solicitant.

(14)      Autorităţile publice trebuie să ofere informaţii privind mediul în forma sau în formatul precizat de solicitanţi, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt disponibile publicului în alt format sau în altă formă sau este rezonabil să fie oferite în alt format sau în altă formă. În plus, autorităţile publice trebuie să aibă obligaţia de a depune toate eforturile rezonabile pentru a menţine informaţiile privind mediul deţinute de către sau pentru ele în forme sau formate care pot fi reproduse şi accesate prin mijloace electronice.

(15)      Statele membre trebuie să stabilească sistemele practice pe baza cărora astfel de informaţii sunt oferite în mod eficient. Aceste sisteme trebuie să garanteze faptul că informaţiile pot fi accesate cu uşurinţă în mod eficient şi că sunt puse progresiv la dispoziţia publicului prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii, inclusiv al listelor accesibile public ale autorităţilor publice şi al registrelor sau al listelor de informaţii privind mediul deţinute de către sau în numele autorităţilor publice.

(16)      Dreptul la informaţie înseamnă că dezvăluirea informaţiilor este regula generală şi că autorităţile publice pot refuza o cerere de furnizare de informaţii privind mediul în cazuri specifice şi clar definite. Motivele de refuz trebuie interpretate în mod restrictiv, iar interesul public în numele căruia este dezvăluită informaţia trebuie comparat cu interesul slujit de refuz. Motivele de refuz trebuie să îi fie prezentate solicitantului în termenul prevăzut în prezenta directivă.

(17)      Autorităţile publice oferă informaţii parţiale privind mediul în cazurile în care este posibilă separarea oricăror informaţii care intră în sfera de aplicare a excepţiilor de restul informaţiilor solicitate.

(18)      Autorităţile publice trebuie să poată aplica o taxă pentru furnizarea informaţiilor privind mediul, dar aceasta trebuie să fie rezonabilă. Acest lucru înseamnă că, ca regulă generală, taxele nu pot depăşi costurile efective pentru obţinerea materialului în cauză. Cazurile de solicitare a plăţii în avans trebuie limitate. În cazuri speciale, dacă autorităţile publice oferă informaţii privind mediul pe baze comerciale şi dacă acest lucru este necesar pentru a garanta continuarea colectării şi a publicării unor astfel de informaţii, se consideră rezonabilă aplicarea unei taxe bazate pe situaţia de pe piaţă; poate fi solicitată o plată în avans. Lista taxelor, însoţită de informaţii privind situaţiile în care poate fi aplicată o taxă sau acordată o scutire de la plata acesteia trebuie pusă la dispoziţia solicitanţilor şi publicată.

(19)      Solicitanţii trebuie să aibă posibilitatea de recurs administrativ sau judiciar în ceea ce priveşte actele sau omisiunile unei autorităţi publice în legătură cu o cerere.

(20)      Autorităţile publice depun eforturi pentru a garanta că la compilarea informaţiilor privind mediul de către ele sau în numele lor, informaţiile sunt comprehensibile, exacte şi comparabile. Deoarece este un factor important pentru evaluarea calităţii informaţiilor furnizate, metoda folosită pentru compilarea informaţiilor trebuie, de asemenea, dezvăluită, la cerere.

(21)      Pentru a îmbunătăţi conştientizarea de către public a problemelor de mediu şi pentru a îmbunătăţi protecţia mediului, autorităţile publice trebuie, după caz, să ofere sau să disemineze informaţii privind mediul care sunt relevante pentru funcţiile lor, în special prin intermediul telecomunicaţiilor computerizate şi /sau al tehnologiei electronice, dacă acestea sunt disponibile.

(22)      Prezenta directivă trebuie evaluată din patru în patru ani, după intrarea în vigoare, având în vedere experienţa acumulată, şi după prezentarea rapoartelor relevante de către statele membre, şi trebuie revizuită pe această bază. Comisia trebuie să prezinte un raport de evaluare Parlamentului European şi Consiliului.

(23)      Deoarece obiectivele directivei propuse nu pot fi atinse în mod suficient de către statele membre şi de aceea pot fi mai bine îndeplinite la nivelul Comunităţii, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut în art. 5 din Tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prevăzut în articolul menţionat anterior, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective.

(24)      Dispoziţiile din prezenta directivă nu afectează dreptul statelor membre de a menţine sau de a introduce măsuri care prevăd un acces mai larg la informaţie decât cel impus prin prezenta directivă,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiective

Obiectivele prezentei directive sunt:

(a)   garantarea dreptului de acces la informaţiile privind mediul deţinute de către sau pentru autorităţile publice şi stabilirea termenilor şi a condiţiilor fundamentale şi a sistemelor practice de exercitare a acestuia; şi

(b)   asigurarea, ca regulă generală, a punerii la dispoziţia publicului şi a diseminării progresive a informaţiilor privind mediul pentru a se realiza cea mai largă disponibilitate şi diseminare sistematică a informaţiilor privind mediul la nivelul publicului. În acest scop, este promovată utilizarea, în special, a telecomunicaţiilor computerizate şi /sau a tehnologiei electronice, dacă acestea sunt disponibile.

Articolul 2

Definiţii

În sensul prezentei directive:

1.      „Informaţii privind mediul” înseamnă orice informaţii scrise, vizuale, orale, electronice sau în orice altă formă materială privind:

(a)    starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, terenul, peisajul şi siturile naturale, inclusiv zonele umede, zonele costiere şi maritime, diversitatea biologică şi componentele acesteia, inclusiv organismele modificate genetic, şi interacţiunea dintre aceste elemente;

(b)    factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotele, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte tipuri de diseminare în mediu, care afectează sau care este posibil să afecteze elementele de mediu menţionate la lit. (a);

(c)    măsurile (inclusiv măsurile administrative) cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, acordurile de mediu şi activităţile care afectează sau care este posibil să afecteze elementele şi factorii menţionaţi la lit. (a) şi (b), precum şi măsurile sau activităţile elaborate pentru protejarea acestor elemente;

(d)    rapoartele privind punerea în aplicare a legislaţiei de mediu;

(e)    analizele costuri – beneficii şi alte analize economice şi ipoteze folosite în cadrul măsurilor şi al activităţilor menţionate la lit. (c); şi

(f)      starea sănătăţii şi a siguranţei umane, inclusiv contaminarea lanţului trofic, dacă este relevantă, situaţia vieţii umane, a siturilor culturale şi a structurilor construite, în măsura în care acestea sunt sau ar putea fi afectate de starea elementelor de mediu menţionate la lit. (a) sau, prin intermediul acelor elemente, de către oricare dintre aspectele menţionate la lit. (b) şi (c).

2.      „Autoritate public㔠înseamnă:

(a)    guvern sau altă administraţie publică, inclusiv organisme publice consultative, de la nivel naţional, regional sau local;

(b)    orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte funcţii în administraţia publică în conformitate cu legislaţia naţională, inclusiv îndatoriri, activităţi sau servicii specifice legate de mediu; şi

(c)    orice persoană fizică sau juridică care deţine responsabilităţi sau funcţii publice, legate de mediu, sub controlul unui organism sau al unei persoane care intră sub incidenţa dispoziţiilor de la lit. (a) sau (b).

Statele membre pot prevedea ca această definiţie să nu includă organismele sau instituţiile atunci când acestea acţionează în baza capacităţilor lor judiciare sau legislative. În cazul în care dispoziţiile constituţionale de la data adoptării prezentei directive nu prevăd o procedură de recurs în sensul art. 6, statele membre pot exclude instituţiile sau organismele respective din definiţie.

3.      „Informaţii deţinute de către o autoritate public㔠înseamnă informaţiile privind mediul aflate în posesia acesteia care au fost elaborate sau primite de autoritatea respectivă.

4.      „Informaţii deţinute pentru o autoritate public㔠înseamnă informaţiile de mediu care sunt deţinute fizic de o persoană fizică sau juridică în numele unei autorităţi publice.

5.      „Solicitant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care solicită informaţii privind mediul.

6.      „Public” înseamnă una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în conformitate cu legislaţia sau cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora.

Articolul 3

Accesul la informaţii privind mediul la cerere

(1)   Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile din prezenta directivă, autorităţile publice trebuie să pună la dispoziţia oricărui solicitant, la cererea acestuia şi fără ca acesta să declare interesul pe care îl are în acest sens, informaţiile privind mediul pe care le deţin sau care sunt deţinute în numele lor.

(2)   Sub rezerva art. 4 şi având în vedere orice termene specificate de solicitant, informaţiile privind mediul sunt puse la dispoziţia acestuia:

(a)   cât mai repede posibil sau, cel târziu, în termen de o lună de la primirea de către autoritatea publică menţionată în alin. (1) a cererii solicitantului; sau

(b)   în termen de două luni de la primirea cererii de către autoritatea publică în cazul în care volumul şi complexitatea informaţiilor sunt de asemenea natură încât perioada de o lună prevăzută la lit. (a) nu poate fi respectată. În astfel de cazuri solicitantul este informat cât mai repede posibil, şi în orice caz înainte de expirarea perioadei de o lună, cu privire la orice astfel de prelungire şi la motivele acesteia.

(3)   În cazul în care o cerere este formulată într-un mod prea general, autoritatea publică îi cere solicitantului cât mai repede posibil, şi cel târziu în termenul prevăzut în alin. (2) lit. (a), să furnizeze precizări privind cererea şi îi oferă asistenţă în acest sens, de exemplu prin furnizarea de informaţii privind folosirea registrelor publice menţionate în alin. (5) lit. (c). Autorităţile publice pot refuza, în cazul în care consideră că este adecvat, cererile în temeiul art. 4 alin. (1) lit. (c).

(4)   Dacă un solicitant solicită unei autorităţi publice punerea la dispoziţie de informaţii într-o formă sau într-un format specific (inclusiv sub formă de copii), autoritatea publică îi pune la dispoziţie informaţiile respective în acest mod, cu excepţia cazurilor în care:

(a)   acestea sunt disponibile public în altă formă sau în alt format, în special în conformitate cu art. 7, care îi sunt uşor accesibile solicitantului; sau

(b)   este rezonabil ca autoritatea publică să îi pună la dispoziţie informaţiile în alt format sau în altă formă, caz în care trebuie furnizate justificări privind punerea la dispoziţie a informaţiei în forma sau formatul respectiv.

În sensul prezentului alineat, autorităţile publice depun toate eforturile rezonabile pentru a păstra informaţiile privind mediul pe care le deţin sau care sunt deţinute în numele lor în forme sau în formate care pot fi uşor reproduse şi sunt accesibile prin intermediul telecomunicaţiilor computerizate sau al altor mijloace electronice.

Solicitantului îi sunt furnizate în termenul menţionat în alin. (2) lit. (a) motivele refuzului de a i se pune dispoziţie informaţii, integral sau parţial, în forma sau în formatul solicitat.

(5)   În sensul prezentului articol, statele membre se asigură:

(a)   că funcţionarii au obligaţia de a sprijini publicul care doreşte acces la informaţii,

(b)   că listele autorităţilor publice sunt accesibile public; şi

(c)   că sunt definite sisteme practice pentru asigurarea exercitării efective a dreptului de acces la informaţii privind mediul, cum ar fi:

–        numirea unor funcţionari care se ocupă de informaţii;

–        instituirea şi menţinerea unor facilităţi destinate examinării informaţiilor solicitate;

–         registre sau liste de informaţii privind mediul deţinute de autorităţile publice sau puncte de informare, care să precizeze în mod clar unde pot fi găsite astfel de informaţii.

Statele membre se asigură că autorităţile publice informează publicul în mod adecvat cu privire la drepturile de care beneficiază ca urmare a prezentei directive şi că furnizează informaţii, indicaţii şi consiliere în acest sens în mod adecvat.

Articolul 4

Excepţii

(1)   Statele membre pot prevedea refuzarea unei cereri de furnizare de informaţii privind mediul dacă:

(a)   informaţiile solicitate nu sunt deţinute de către sau în numele autorităţii publice căreia îi este adresată cererea. În astfel de cazuri, dacă autoritatea publică are cunoştinţă de faptul că informaţiile respective sunt deţinute de către sau în numele altei autorităţi publice, aceasta transferă cererea, cât mai repede posibil, celeilalte autorităţi sau îl informează pe solicitant care este autoritatea căreia consideră că îi pot fi solicitate informaţiile respective;

(b)   cererea este în mod evident nerezonabilă;

(c)   cererea este formulată în mod prea general, având în vedere art. 3 alin. (3);

(d)   cererea vizează materiale în curs de finalizare sau documente sau date care nu sunt finalizate;

(e)   cererea vizează comunicările interne, având în vedere interesul public servit de dezvăluire.

În cazurile în care o cerere este refuzată pentru că vizează materiale în curs de finalizare, autoritatea publică furnizează numele autorităţii care pregăteşte materialul şi termenul de finalizare estimat.

(2)   Statele membre pot prevedea ca cererile de furnizare de informaţii privind mediul să fie refuzate dacă dezvăluirea informaţiilor respective ar afecta în mod negativ:

(a)   confidenţialitatea procedurilor desfăşurate de autorităţile publice, dacă legislaţia prevede o astfel de confidenţialitate;

(b)   relaţiile internaţionale, siguranţa publică sau apărarea naţională;

(c)   cursul justiţiei, dreptul oricărei persoane de a beneficia de un proces corect sau dreptul unei autorităţi publice de a efectua o anchetă de natură penală sau disciplinară;

(d)   confidenţialitatea informaţiilor comerciale sau industriale, dacă legislaţia naţională sau comunitară prevede o astfel de confidenţialitate în vederea protejării intereselor economice legitime, inclusiv a interesului public privind păstrarea confidenţialităţii statisticilor şi secretul fiscal;

(e)   drepturi de proprietate industrială;

(f)     confidenţialitatea datelor şi/sau a dosarelor personale privind o persoană fizică în cazurile în care persoana respectivă nu a consimţit la dezvăluirea publică a informaţiilor, dacă legislaţia naţională sau comunitară prevede o astfel de confidenţialitate;

(g)   interesele sau protecţia oricărei persoane care a furnizat informaţiile solicitate în mod voluntar fără a avea, sau fără a i se putea impune, o obligaţie legală în acest sens, cu excepţia cazurilor în care persoana respectivă consimte la difuzarea informaţiilor în cauză;

(h)   protecţia mediului vizat de informaţiile respective, cum ar fi localizarea unor specii rare.

Motivele de refuz menţionate în alin. (1) şi (2) se interpretează restrictiv, având în vedere interesul public servit de dezvăluire în cazul respectiv. În fiecare caz în parte interesul public servit de dezvăluire trebuie comparat cu interesul servit de refuz. Statele membre nu pot prevedea refuzarea unei cereri, în temeiul alin. (2) lit. (a), (d), (f) sau (h) dacă cererea respectivă vizează date privind emisiile în mediu.

În acest cadru şi în sensul aplicării lit. (f), statele membre asigură respectarea cerinţelor din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 95/46/CE din 24 octombrie 1995 privind protecţia indivizilor în privinţa prelucrării datelor personale şi privind libera circulaţie a acestor date[6].

(3)   Dacă un stat membru prevede excepţii, acesta poate elabora o listă de criterii accesibilă publicului pe baza căreia autoritatea în cauză poate decide modul de soluţionare a cererilor.

(4)   Informaţiile privind mediul deţinute de către sau pentru o autoritate publică cerute de un solicitant îi sunt puse acestuia la dispoziţie parţial dacă pot fi separate informaţii care intră în sfera de aplicare a alin. (1) lit. (d) şi (e) sau a alin. (2) de restul informaţiilor solicitate.

(5)   Refuzul de a pune la dispoziţia solicitantului integral sau parţial informaţiile solicitate îi este transmis acestuia în scris sau electronic, dacă cererea a fost depusă în scris sau dacă solicitantul cere acest lucru, în termenele menţionate în art. 3 alin. (2) lit. (a) sau, după caz, (b). Notificarea conţine motivele refuzului şi cuprinde informaţii privind procedura de recurs prevăzută în conformitate cu art. 6.

Articolul 5

Taxe

(1)   Accesul la registrele sau la listele publice instituite şi păstrate în conformitate cu art. 3 alin. (5) şi examinarea in situ a informaţiilor solicitate sunt gratuite.

(2)   Autorităţile publice pot institui o taxă pentru furnizarea oricăror informaţii privind mediul, dar aceasta trebuie să se limiteze la o sumă rezonabilă.

(3)   Dacă se instituie taxe, autorităţile publice publică şi pun la dispoziţia solicitanţilor o listă a acestor taxe, precum şi informaţii privind situaţiile în care acestea sunt percepute sau se pot acorda scutiri.

Articolul 6

Accesul la justiţie

(1)   Statele membre asigură oricărui solicitant care consideră că cererea sa de furnizare de informaţii a fost ignorată, refuzată în mod incorect (indiferent dacă integral sau parţial), a primit un răspuns neadecvat sau nu a fost tratată în alt mod în conformitate cu dispoziţiile din art. 3, 4 şi 5, accesul la o procedură în cadrul căreia actele sau omisiunile autorităţii publice în cauză pot fi reconsiderate de către respectiva autoritate publică sau de către alta sau poate face obiectul unui recurs administrativ pe lângă un organism independent şi imparţial înfiinţat prin lege. Orice astfel de procedură este rapidă şi fie gratuită, fie puţin costisitoare.

(2)   Pe lângă procedura de recurs menţionată în alin. (1), statele membre se asigură că solicitantul are acces la o procedură de apel într-un tribunal sau pe lângă alt organism independent sau imparţial instituit prin lege, în cadrul căreia sunt analizate actele şi omisiunile autorităţii publice în cauză, şi a căror hotărâre poate deveni finală. Statele membre pot prevedea, în plus, ca şi terţele părţi incriminate de dezvăluirea informaţiilor să aibă acces la recursul legal.

(3)   Deciziile finale adoptate în temeiul alin. 2 sunt obligatorii pentru autoritatea publică care deţine informaţiile. Motivele trebuie prezentate în scris, cel puţin în cazurile în care accesul la informaţii este refuzat în temeiul prezentului articol.

Articolul 7

Diseminarea informaţiilor privind mediul

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura organizarea de către autorităţile publice a informaţiilor privind mediul care sunt relevante pentru funcţiile lor şi care sunt deţinute de către sau pentru ele, în vederea diseminării active şi sistematice a acestora în rândul publicului, în special prin intermediul telecomunicaţiilor computerizate şi/sau al tehnologiei electronice, dacă acestea sunt disponibile.

Informaţiile puse la dispoziţie prin intermediul telecomunicaţiilor computerizate şi/sau al tehnologiei electronice nu trebuie să includă informaţiile colectate înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt deja disponibile în formă electronică.

Statele membre se asigură că informaţiile privind mediul devin progresiv disponibile în cadrul unor baze de date electronice care sunt uşor accesibile publicului prin intermediul reţelelor publice de telecomunicaţii.

(2)   Informaţiile care urmează să devină disponibile şi să fie diseminate sunt actualizate după cum este adecvat şi includ cel puţin:

(a)   textele tratatelor, ale convenţiilor sau ale acordurilor internaţionale şi din legislaţia comunitară, naţională, regională sau locală privind mediul sau legată de acesta;

(b)   politicile, planurile şi programele privind mediul;

(c)   rapoarte cu privire la stadiul punerii în aplicare a elementelor menţionate la lit. (a) şi (b), dacă sunt elaborate sau deţinute în formă electronică de către autorităţile publice;

(d)   rapoartele privind starea mediului menţionate în alin. (3);

(e)   date sau date rezumative rezultate din monitorizarea activităţilor care afectează, sau care este posibil să afecteze, mediul;

(f)     autorizaţiile care au un impact semnificativ asupra mediului şi acordurile de mediu sau o trimitere la locul în care pot fi solicitate sau se găsesc astfel de informaţii în conformitate cu art. 3;

(g)   studii de impact asupra mediului şi evaluări ale riscului privind elementele de mediu menţionate în art. 2 alin. (1) lit. (a) sau o trimitere la locul în care pot fi solicitate sau se găsesc astfel de informaţii în conformitate cu art. 3.

(3)   Fără să aducă atingere oricăror obligaţii specifice de raportare prevăzute în legislaţia comunitară, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura publicarea la intervale regulate care nu depăşesc patru ani a rapoartelor regionale sau locale privind starea mediului; astfel de rapoarte includ informaţii privind calitatea şi presiunile exercitate asupra mediului.

(4)   Fără să aducă atingere oricăror obligaţii specifice de raportare prevăzute în legislaţia comunitară, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura, în eventualitatea unei ameninţări iminente pentru sănătatea umană sau pentru mediu, indiferent dacă sunt provocate de activităţi umane sau de cauze naturale, diseminarea imediată şi fără întârziere a tuturor informaţiilor deţinute de către sau pentru autorităţile publice care i-ar putea permite publicului care este posibil să fie afectat să ia măsuri care să prevină sau să reducă efectele nocive ale ameninţării.

(5)   Excepţiile prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) se pot aplica în ceea ce priveşte îndatoririle impuse prin prezentul articol.

(6)   Statele membre pot respecta dispoziţiile din prezentul articol creând legături spre site-uri Internet unde pot fi găsite informaţiile.

Articolul 8

Calitatea informaţiilor privind mediul

(1)   Statele membre se asigură, în măsura în care acest lucru depinde de ele, că orice informaţii compilate de către sau în numele lor sunt actualizate, exacte şi comparabile.

(2)   La cerere, autorităţile publice răspund cererilor de furnizare de informaţii în temeiul art. 2 alin. (1) lit. (b), informând solicitantul cu privire la locul în care pot fi găsite informaţiile în cauză, dacă sunt disponibile, cu privire la procedurile de măsurare, inclusiv privind metodele de analiză, de prelevare de probe şi de tratare preliminară a probelor folosite pentru compilarea informaţiilor sau legate de o procedură standardizată utilizată.

Articolul 9

Procedura de revizuire

(1)   Până la 14 februarie 2009 cel târziu, statele membre raportează cu privire la experienţa acumulată în aplicarea prezentei directive.

Acestea comunică raportul Comisiei până la 14 august 2009 cel târziu.

Până la 14 februarie 2004 cel târziu, Comisia transmite statelor membre un document orientativ în care este stabilit în mod clar modul în care aceasta doreşte să raporteze statele membre.

(2)   Având în vedere experienţa acumulată şi dezvoltările din domeniul telecomunicaţiilor computerizate, Comisia întocmeşte un raport destinat Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de orice propuneri de revizuire pe care le consideră adecvate.

Articolul 10

Punerea în aplicare

Statele membre pun în aplicare dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 14 februarie 2005. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 11

Abrogare

Directiva 90/313/CEE se abrogă de la data de 14 februarie 2005.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexă.

Articolul 12

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 13

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 ianuarie 2003.

ANEXĂ

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

HOTĂRÂRE nr. 878 din 28 iulie 2005

privind accesul publicului la informaţia privind mediul

Pe data de 22 noiembrie 2005 a intrat în vigoare HG nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul (publicată înMO nr. 760/22.08.2005), act normativ care abrogă HG 1115/2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul.

ART. 1

1) Prezenta hotărâre asigură dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autorităţile publice şi stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui drept.

Ce este informaţia privind mediul?

Definiţiile joacă un rol important în interpretarea şi implementarea oricărui act normativ.

Informaţia de mediu poate fi prezentată sub orice formă, aceasta însemnând formă scrisă, vizuală, audio sau electronică. De aceea documente scrise pe hârtie, fotografii, ilustraţii, înregistrări audio – video, documente realizate cu ajutorul computerului în formate electronice, sunt exemple de forme pe care le poate lua informaţia. Orice altă formă materială nemenţionată existentă în prezent sau care va apărea în viitor intră de asemenea în această definiţie.

ART. 2:

Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

1. informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre:

a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;

Elementele de mediu trebuie înţelese conform definiţiilor existente în legislaţia naţională

Exemple de informaţii privind starea elementelor de mediu:

ˇ         calitatea aerului

ˇ         starea apelor de suprafaţă

ˇ         starea apei freatice dintr-o zonă;

ˇ         starea contaminării solului;

ˇ         starea ecosistemului marin

ˇ         situaţia speciilor marine periclitate

ˇ         starea ariilor naturale protejate, etc.

b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele de mediu prevăzute la lit. a);

ex:

ˇ         situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră

ˇ         cantitatea emisiilor de poluanţi în aer proveniţi de la o unitate industrială(sau per ansamblu unei zone);

ˇ         nivelul poluării fonice;

ˇ         cantitatea de deşeuri si natura lor;

ˇ         emanaţii de radiaţii si substanţe radioactive; etc

c)măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/ sau juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele prevăzute la lit.a);

exemple:

ˇ         Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului; Planul Regional de Acţiune pentru Protecţia Mediului, Planul Local de Acţiune pentru protecţia Mediului,

ˇ         planuri de amenajare a teritoriului;

ˇ         planuri de construcţie a şoselelor;

ˇ         program de reconstrucţie a unei zone şi planurile aferente acestuia;

d)rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;

exemple:

ˇ         Raportul EPER (Raportul European al Emisiilor Poluante)

ˇ         Rapoarte privind generarea şi gestionarea deşeurilor

ˇ         Rapoarte privind stadiul implementării legislaţiei în România

e)analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul măsurilor şi activităţilor prevăzute la lit. c);

ex:

ˇ         Costul /eficienţa unui program de reconstrucţie a unei zone afectate de inundaţii

ˇ         Costul /eficienţa unui sistem de management al deşeurilor, numărul populaţiei deservită, etc.

f)starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, zonele culturale şi construcţiile, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu prevăzute la lit. a) sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, măsurile şi activităţile prevăzute la lit. b) şi c).

exemple:

ˇ         starea de confort şi de sănătate a populaţiei în raport cu starea de calitate a mediului, în zonele locuite

ˇ         situaţia spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement,

ˇ         amplasarea punctelor de poluare fixe,

ˇ         situri de importanţă comunitară, zone de protecţie specială

Ce nu este informaţia privind mediul?

Nu se consideră informaţii privind mediul acele date referitoare la activităţi care nu produc efecte asupra mediului.

Informaţiile privind mediul se opresc la ultima cauză a unui factor care influenţează unul dintre elementele de mediu.

Exemplu: datele referitoare la construcţia unei fabrici, amplasarea şi efectele funcţionării ei, sunt informaţii de mediu, în schimb organizarea şi managementul firmei nu pot fi considerate informaţii legate de mediu.

Accesul, la cerere, la informaţia privind mediul

ART. 3

1.      Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se fac în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000.

Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se fac în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, ratificată prin Legea nr. 86/2000

Convenţia de la Aarhus conţine o serie de principii importante:

ˇ         dreptul fiecăruia de a avea acces la informaţia de mediu deţinută de autorităţile publice (accesul la informaţia de mediu). Aceasta poate include informaţii de mediu, dar şi politice şi măsuri întreprinse de autorităţi, informaţii referitoare la sănătatea şi siguranţa publică, în măsura în care acestea pot fi afectate de starea mediului. Cetăţenii au dreptul să primească informaţiile în timp de o lună de la formularea solicitării, fără a fi nevoiţi să-şi motiveze cererea. În plus, potrivit Convenţiei, autorităţile publice au obligaţia să disemineze informaţia de mediu pe care o deţin;

ˇ         dreptul de a participa la luarea deciziilor încă din stadiul incipient al dezbaterilor. Autorităţile publice trebuie să permită cetăţenilor şi organizaţiilor de mediu să-şi exprime opinia cu privire la proiectele care afectează mediul sau la planurile şi programele referitoare la mediu; autorităţile publice vor ţine seama de aceste comentarii în procesul luării deciziilor şi vor furniza informaţii asupra deciziei finale (participarea publicului la luarea deciziilor în probleme de mediu);

ˇ         dreptul de a contesta în justiţie deciziile publice care au fost luate fără respectarea drepturilor menţionate mai sus sau fără respectarea legilor cu privire la mediu în general (accesul în justiţie)

(2) Primirea cererilor de informaţii privind mediul şi furnizarea răspunsurilor se realizează de către compartimentele specializate de informare şi relaţii publice organizate în cadrul autorităţilor publice.

Autorităţile publice trebuie să înfiinţeze în cadrul instituţiei un compartiment specializat de informare şi relaţii publice. In cadrul acestor compartimente se realizează în condiţiile legii prin intermediul persoanelor responsabile primirea cererilor şi furnizarea răspunsurilor privind informaţiile de mediu.

(3) Autorităţile publice sunt obligate să pună la dispoziţia oricărui solicitant, la cererea acestuia, informaţia privind mediul deţinută de sau pentru ele, fără justificarea scopului în care aceasta informaţie a fost cerută.

Autorităţile publice au obligaţia de a face publice informaţiile de mediu deţinute. Orice persoană care solicită anumite informaţii privind mediul are dreptul să le primească. Exercitarea acestui drept trebuie să se facă fără a se ţine cont de domiciliu, naţionalitate, cetăţenie şi fără a se cere persoanei să demonstreze că are vreun interes mediat sau specific, în a afla respectiva informaţie.

exemplu:

O persoană care vrea să-şi construiască o casă în vecinătatea unei fabrici are dreptul să ştie care este nivelul de poluare produsă de acea fabrică.

ART. 4

(1) Informaţia privind mediul se pune la dispoziţia solicitantului, ţinând cont de termenul specificat de acesta, cât mai repede posibil sau cel mai târziu în termen de o lună de la data primirii cererii de către autoritatea publică.

(2) In cazul în care volumul şi complexitatea informaţiei solicitate sunt atât de mari încât termenul de o lună prevăzut la alin. (1) nu poate fi respectat, informaţia privind mediul se pune la dispoziţia solicitantului în termen de două luni de la data primirii cererii de către autoritatea publică. In astfel de cazuri solicitantul este informat, cât mai curând posibil şi cel mai târziu înaintea expirării termenului de o lună, despre prelungirea termenului de răspuns şi motivele care stau la baza acestei prelungiri.

Cererile de informaţii trebuie tratate rapid şi corect în termenele limită stabilite de lege.

Termenele limită prevăzute de lege:

ˇ         Cât mai repede posibil;

ˇ         Cel mai târziu în termen de o lună;

ˇ         In maxim două luni, doar dacă acest timp este justificat de complexitatea şi volumul mare de informaţiei

În principiu, personalul din cadrul autorităţii publice, în momentul în care primeşte spre rezolvare o cerere, trebuie să estimeze timpul necesar soluţionării acesteia. Dacă timpul estimat depăşeşte termenul de o lună conform prevederilor legislative, solicitantul trebuie informat cât mai curând posibil dar nu mai târziu de o lună, despre această prelungire, specificându-se şi motivele ce au determinat prelungirea. Prelungirea termenului de răspuns se poate face până la maximum două luni de la primirea cererii de către autoritatea publică.

Accesul la informaţia solicitată trebuie să fie efectiv şi complet. Informaţia trebuie dată ca atare şi nu făcut un sumar pe baza ei.

ART. 5

(1) In cazul în care cererea este generală, neclară sau nu permite identificarea informaţiei solicitate, autoritatea publică cere solicitantului, cât mai curând posibil şi cel mai târziu în termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), să specifice ce solicită. In acest sens autoritatea publică ajută solicitantul şi prin furnizarea de informaţii cu privire la utilizarea registrelor publice prevăzute în art. 7 alin. (2) lit. c).

(2) Autoritatea publică poate refuză cererea de informaţii, în baza prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c), dacă solicitantul nu a specificat ceea ce cere, conform prevederilor alin. (1), în termen de două luni de la data transmiterii de către autoritatea publică a indicaţiilor de specificare.

În cazul în care cererea este formulată prea general, este neclară sau nu permite identificarea informaţiei solicitate, autoritatea publică cere solicitantului, cât mai curând posibil şi cel mai târziu în termen de o lună, să specifice ce anume solicită.

Solicitanţii informaţiilor de mediu trebuie ajutaţi şi sfătuiţi, având în vedere că aceştia nu ştiu întotdeauna ce anume informaţie caută. Autoritatea publică trebuie să dea solicitanţilor indicaţii de specificare şi să fie îndrumaţi către consultarea registrelor publice.

Dacă solicitantul nu răspunde în termen de două luni cererii de specificare trimisă, autoritatea publică poate refuza cererea de informaţii

ART. 6

(1) In cazul în care solicitantul cere autorităţii publice punerea la dispoziţie a informaţiei privind mediul într-o anumită formă sau într-un anumit format, inclusiv sub formă de copii, autoritatea publică pune la dispoziţie informaţia în forma sau în formatul cerut, cu excepţia cazului în care:

a) este deja pusă la dispoziţia publicului, conform art. 20-25, într-o altă formă sau într-un alt format uşor accesibil solicitantului;

b) este convenabil pentru autoritatea publică să o pună la dispoziţia publicului într-o altă formă sau într-un alt format, caz în care motivează furnizarea informaţiei în forma sau în formatul disponibil.

(2) In acest scop autorităţile publice sunt obligate să păstreze informaţia privind mediul deţinută de ele sau pentru ele, în forme sau în formate care sunt uşor reproductibile şi accesibile prin folosirea telecomunicaţiilor computerizate sau a altor mijloace electronice.

Autorităţile publice trebuie să păstreze informaţia privind mediul deţinută în forme sau formate care sunt uşor reproductibile şi accesibile prin folosirea telecomunicaţiilor computerizate sau a altor mijloace electronice.

Punerea la dispoziţie a informaţiei privind mediul se face în forma cerută de solicitant, cu excepţia cazului în care:

ˇ         este deja pusă la dispoziţia publicului, într-o altă formă sau format uşor accesibil solicitantului sau,

ˇ         este mai convenabil pentru autoritatea publică să o pună la dispoziţia publicului într-o altă formă sau format, caz în care trebuie să se motiveze furnizarea informaţiei în forma sau formatul disponibil.

(3) Respingerea cererii de furnizare a informaţiei privind mediul, în totalitate sau în parte, în forma sau în formatul solicitat, se motivează şi se comunică solicitantului în termenul prevăzut la art. 4

Motivul refuzului unei informaţii trebuie explicat detaliat solicitantului, într-o notă scrisă amănunţită în termen de o lună de la primirea cererii.

Autorităţii publice îi revine responsabilitatea de a demonstra, în fiecare etapă, că informaţia privind mediul pe care nu vrea să o facă publică intră sub incidenţa regimului limitat al excepţiilor, aşa cum este prevăzut prin lege.

ART. 7

(1) Pentru a facilita accesul oricărei persoane la informaţia privind mediul, autorităţile publice sunt obligate sa asigure:

a) îndrumarea publicului, prin reprezentanţii proprii din compartimentele specializate de informare şi relaţii publice, în exercitarea dreptului de acces la informaţia privind mediul;

b) accesul publicului la listele cu autorităţi publice.

Pentru facilitarea accesului la informaţia privind mediul, autorităţile de mediu sunt obligate:

ˇ         să poată asigura prin intermediul compartimentelor specializate de informare şi relaţii publice îndrumarea publicului şi accesul acestora la listele cu autorităţi publice. Astfel autorităţile publice trebuie să desemneze (în cadrul compartimentelor specializate de informare şi relaţii publice) persoane responsabile cu furnizarea informaţiilor, să aibă asigurat şi dotat un spaţiu pentru examinarea informaţiilor solicitate şi să pună la dispoziţia publicului registrele sau listele conţinând informaţia privind mediul deţinută de acestea, sau

ˇ         să înfiinţeze puncte de informare unde se găsesc indicaţii precise asupra locului în care poate fi găsită informaţia de mediu deţinută de autorităţile publice.

exemplu:

Dacă informaţia cerută este deja disponibilă, de exemplu, pe un site de Internet, într-un buletin informativ sau într-un raport anual, trebuie să i se indice solicitantului unde anume se găseşte. Dacă informaţia nu este deţinută, acesta trebuie îndrumat către instituţia care o deţine.

Excepţii

Conform principiului transparenţei, informaţiile de mediu deţinute de o autoritate publică sunt accesibile publicului cu anumite excepţii.

ART. 11

(1) Autorităţile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informaţii privind mediul, în cazul în care:

a) informaţia solicitată nu este deţinută de sau pentru autoritatea publică la care a fost înaintată cererea.

In acest caz, dacă autoritatea publică are cunoştinţă ca informaţia este deţinută de sau pentru o altă autoritate publică, transmite cererea acelei autorităţi cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 15 zile de la data primirii solicitării, şi informează solicitantul despre aceasta ori informează solicitantul despre autoritatea publică la care consideră că este posibil să fie depusă cererea de informaţii;

b) cererea este în mod evident nerezolvabilă;

c) cererea este formulată într-o manieră prea generală, luând în considerare dispoziţiile art. 5;

d) cererea priveşte materiale în curs de completare sau documente ori date nefinalizate;

În acest caz autoritatea publică este obligată să comunice solicitantului denumirea autorităţii care realizează materialul şi data estimativă a finalizării acestuia.

e) cererea priveşte sistemul de comunicaţii interne, luând în considerare satisfacerea interesului public prin furnizarea informaţiilor.

(2) In cazul în care o cerere pentru solicitarea de informaţii privind mediul este refuzată pe motivul că priveşte un material în curs de realizare, autoritatea publică este obligată să comunice solicitantului denumirea autorităţii care realizează materialul şi data estimativă a finalizării acestuia.

ART. 12

(1) Autorităţile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informaţii privind mediul, în cazul în care divulgarea informaţiilor afectează:

a) confidenţialitatea procedurilor autoritarilor publice, atunci când aceasta este prevăzuta de legislaţia în vigoare;

b) relaţiile internaţionale, securitatea publică sau apărarea naţionala;

c) cursul justiţiei, posibilitatea oricărei persoane de a fi subiectul unui proces corect sau posibilitatea unei autorităţi publice de a conduce o anchetă penală ori disciplinară;

d) confidenţialitatea informaţiilor comerciale sau industriale, atunci când aceasta este prevăzuta de legislaţia naţională sau comunitară în vigoare privind protejarea unui interes economic legitim, inclusiv interesul public în păstrarea confidenţialităţii statistice şi a secretului taxelor;

e) drepturile de proprietate intelectuală;

f) confidenţialitatea datelor personale şi/sau a dosarelor privind o persoană fizică, în cazul în care acea persoană nu a consimţit la divulgarea către public a informaţiilor, atunci când confidenţialitatea este prevăzuta de legislaţia naţională sau comunitară în vigoare;

g) interesele sau protecţia oricărei persoane care a oferit voluntar informaţiile cerute, fără ca acea parte să aibă obligaţia legală sau să fie posibil a fi obligată legal să furnizeze informaţiile, cu excepţia cazului în care acea persoană a consimţit la divulgarea informaţiei respective;

h) protecţia mediului la care se refera astfel de informaţii cum ar fi localizarea speciilor rare.

(2) Motivele de refuz prevăzute la alin. (1) si la art. 11 alin. (1) se interpretează în sens restrictiv, luându-se în considerare, pentru fiecare caz în parte, satisfacerea interesului public prin divulgarea informaţiilor.

(3) Pentru fiecare caz în parte, satisfacerea interesului public prin divulgare este analizata în comparaţie cu interesul satisfăcut prin păstrarea confidenţialităţii.

(4) Autorităţile publice nu pot refuza o cerere de informaţii care se referă la emisiile în mediu, invocând motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), d), f), g) si h).

Accesul la justiţie

Solicitantul care se consideră lezat într-un drept al său prevăzut de această hotărâre poate depune o cerere la instanţa de contencios administrativ competentă, soluţionarea cererii făcându-se în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au admis acţiunile formulate potrivit legii nr. 554/2004 constituie titluri executorii împotriva autorităţilor publice care deţin informaţia privind mediul.

ART. 16

(1) Orice solicitant care consideră că cererea sa pentru furnizarea unor informaţii privind mediul a fost respinsă nejustificat, parţial sau în totalitate, a fost ignorată ori rezolvată cu un răspuns necorespunzător din partea unei autorităţi publice sau că nu au fost respectate prevederile art. 3-8, art. 11-15 şi ale art. 29-31, se poate adresa cu plângere prealabilă conducătorului respectivei autorităţi publice, solicitând reconsiderarea actelor sau omisiunilor.

(2) Plângerea prealabilă prevăzuta la alin. (1) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.

(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzuta la alin. (1) este scutită de taxe.

ART. 17

(1) Solicitantul care, ca urmare a aplicării prevederilor art. 16 alin. (1), se consideră lezat într-un drept al sau prevăzut de prezenta hotărâre sau care nu a primit răspuns la plângerea sa prealabilă în termenul legal stabilit poate depune o cerere la instanţa de contencios administrativ competenta, unde sunt examinate actele sau omisiunile autorităţii publice în cauză.

(2) Soluţionarea cererii se face în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

ART. 18

Potrivit Legii nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi terţa persoană vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim ca urmare a furnizării de informaţii privind mediul.

ART. 19

(1) Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au admis acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 constituie titluri executorii împotriva autorităţii publice care deţine informaţia privind mediul.

(2) Hotărârile instanţelor de judecată se redactează în scris şi se motivează în fapt şi în drept.

Va rugam sa accesati, spre consultare, ghidul: Drepturile cetatenilor privind accesul la informatia de mediu.

[1] JO C 337 E, 28.11.2000, p. 156 şi JO C 240 E, 28.08.2001, p. 289.

[2] JO C 116, 20.04.2001, p. 43.

[3] JO C 148, 18.05.2001, p. 9.

[4] Avizul Parlamentului European din 14 martie 2001 (JO C 343, 05.12.2001, p. 165), Poziţia comună a Consiliului din 28 ianuarie 2002 (JO C 113 E, 14.05.2002, p. 1) şi Decizia Parlamentului European din 30 mai 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 16 decembrie 2002 şi Decizia Parlamentului European din 18 decembrie 2002.

[5] JO L 158, 23.06.1990, p. 56.

[6] JO L 281, 23.11.1995, p. 31.